Rusescu, one man show în Cupa Ligii: Braga-Belenenses 5-0! Românul a făcut ce a vrut în teren: gol, penalty, eliminare și pasă de gol

Rusescu, one man show în Cupa Ligii: Braga-Belenenses 5-0! Românul a făcut ce a vrut în teren: gol, penalty, eliminare și pasă de gol
  • Publicat:
  • Actualizat:

Românul Raul Rusescu și-a confirmat statutul de om de bază la Sporting Braga și în meciul pe care formația portugheză l-a susținut contra lui Belenenses în Cupa Ligii (5-0). Fostul stelist a făcut de toate și a fost din nou decisiv pentru echipa sa în momente-cheie ale jocului.

Întâi, în minutul 3 a recuperat un balon și a fost faultat în careu, fază din care Braga s-a ales cu superioritate numerică și cu un penalty, pe care Alan l-a transformat. Apoi, Rusescu și-a ajutat formația să iasă din impas într-un moment ce se putea dovedi critic. Vukcevic a fost și el eliminat, dar același atacant româna fost cel care i-a pasat decisiv lui Rafa, care a majorat diferența. Până la pauză, Braga a mai punctat o dată prin Luiz Carlos, iar în partea secundă Alan a făcut dubla.

Raul Rusescu a rămas în teren până la finalul celor 90 de minute, semn că acumulările fizice din perioada petrecută la Sevilla își fac simțite efectele. Iar rămânerea sa a avut consecințe inclusiv pe tabelă, deoarece românul a închis jocul cu o execuție caracteristică, după ce l-a fixat pe portarul advers. A patra reușită a fostului stelist în tricoul lui Sporting Braga.

Vezi mai jos cele mai importante momente ale meciului:

FINAL DE MECI! Braga este prima în grupa C a Cupei Ligii Portugaliei, cu maximum de puncte după trei etape.

Min 82 – GOOOOOOOOL RUSESCU, GOL BRAGA 5-0: Românul a primit o pasă de la Baiano, și-a așezat mingea cu dreptul și a trimis în stânga portarului

Min 70 – GOL BRAGA 4-0: Alan face dubla și majorează diferența

Min 46 – Începe repriza secundă

PAUZĂ‚

Min 43 – GOL BRAGA 3-0: Luiz Carlos majorează diferența după o pasă venită de la Rafa

Min 41 – GOL BRAGA 2-0: Rusescu combină în careu cu Rafa, care înscrie după ce reprimește de la român

Min 31 – A Vukcevic vede al doilea cartonaș galben și o lasă și pe Braga în 10 oameni

Min 4 – GOL BRAGA 1-0: Alan înscrie din penalty

Min 3 – A Roșu pentru gazde: Meira îl faultează în careu pe Rusescu și este eliminat

Min 1 – A început partida!

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×